miercuri, ianuarie 06, 2010

Petrecere de Crăciun 2009

Şi anul ăsta, firma a dat o petrecere de Crăciun. Fiind anul trecut meniu fix, cu porţii individuale, îmi iau măsuri de prevedere şi o rog pe colega care se ocupă cu organizarea să întrebe la restaurant dacă pot oferi un meniu fără gluten - şi ataşez textul cu informaţii pentru bucătari. Nesurprinzător, răspunsul a fost că să le zic eu ce să îmi pregătească - dar între timp am făcut rost de meniul pentru petrecere, am tras conluzia că e ok, şi nu am mai insistat.

Seara petrecerii. Bufet cu 20 de feluri de mîncare. Aveam nişte suspiciuni la crema de brînză şi la rulourile de carne cu legume, aşa că îl trag deoparte pe unul dintre chelneri şi îl rog să întrebe la bucătărie dacă alea conţin făină. Ah, dumneavoastră sînteţi domnul cu meniu special fără gluten, da, v-am pregătit un meniu separat, aveţi salată de pui şi somon cu legume, e bine? E foarte bine, zic eu înfulecînd deja de la bufet ceva ce-mi făcea cu ochiul.

Intră în scenă salata de pui. Crutoane. Iese din scenă salata de pui.

luni, decembrie 21, 2009

Orez

Pînă acum, pentru mine orezul se făcea aşa:
  • o cană de orez se spală în 2-3 ape
  • la o cană de orez se pun 4 căni de apă şi un pic de sare
  • se pune la fiert 20 de minute
  • gata
Rezultatul este ok, dar nici nu se compară cu orezul de la restaurantele chinezeşti. Aşa că am stat şi am căutat şi am experimentat:
  • o cană de orez se spală bine în cîteva ape (tot 2-3)
  • la o cană de orez se pune o cană jumate de apă şi puţină sare
  • se pune la fiert la foc mediu-mare
  • cînd începe să fiarbă se pune capacul, dar înclinat, şi se dă la foc mediu-mic
  • cînd apar "cratere" se acoperă bine cu capacul
  • se lasă încă 15 minute
  • gata
Încă nu e aşa cum se mănîncă la chineji, dar e un progres substanţial. Continui să caut idealul...
În poză, cu legume şi ciuperci la wok.

http://chinesefood.about.com/cs/rice/ht/cookrice.htm

luni, decembrie 07, 2009

Cartofi crocanţi cu mălai

Uneori nişte reţete care par simple sau chiar banale pot oferi delicii neaşteptate. Un exemplu bun e reţeta asta de cartofi, despre care unii "critici" au zis la început că mai bine aş face cartofi copţi simpli şi i-aş mînca cu mămăligă. Eu însumi am fost un pic suspicios faţă de multele comentarii extaziate de pe topicul în care apare reţeta. Dacă toţi au zis că e delicios, hai să încerc şi eu.
Cîţiva cartofi se taie în sferturi (sau mai mici), se dau prin sare, apoi prin mălai şi se aşează într-o tavă presărată cu un pic de ulei (eu am preferat să folosesc şi hîrtie de copt). Se bagă în cuptorul dinainte încins pentru jumătate de oră, la foc mai iute.
La final cartofii vor fi crocanţi pe dinafară şi moi pe dinăuntru. Se vede că în mijlocul tăvii lipseşte un cartof?

http://www.culinar.ro/forum/continut/Retete-pentru-incepatori/20949/Cartofi-crocanti-cu-malai/
, graţie Liei.

vineri, decembrie 04, 2009

Teste genetice

Rămînînd în sfera analizelor, am găsit în oferta celor de la synevo (or mai fi şi în alte părţi, dar nu am căutat) şi testele genetice pentru determinarea predispoziţiei spre intoleranţă la gluten (HLA-DQ) şi pentru intoleranţă la lactoză (MCM6) (sînt asociate uneori, prin diverse mecanisme).
Singura problemă cu testele astea e că sînt îngrozitor de scumpe: 800 lei pentru gluten, 270 lei pentru lactoză.

http://en.wikipedia.org/wiki/HLA-DQ
http://www.synevo.ro/category/servicii-si-tarife/biologie-moleculara/teste-de-genetica-umana/

luni, noiembrie 30, 2009

Revizia din 6 în 6 luni

În "ghidul de service" se zice că este necesară o revizie din 6 în 6 luni, la care să se verifice următoarele (şi să se schimbe regimul, dacă este necesar):
  • anticorpi antigliadină
  • anticorpi antitransglutaminază (test Celikey)
  • anticorpi anti-endomissium (synevo lucrează asta în Germania)
  • TGP / GPT /ALAT / ALT / alaninaminotransferaza
  • TGO / GOT / ASAT / AST / aspartataminotransferaza
  • hemoleucograma
  • fier seric / sideremie
  • calciu seric total
  • calciu seric ionic
  • proteine totale
  • electroforeza proteinelor serice
Anticorpii, cele mai importane dintre cele de mai sus, se lucrează numai la laboratoarele mai bune, sau cu reţea naţională, restul se pot lucra la orice laborator.

Total (fără anti-endomissium): 207 lei la synevo.

Rezultate, după un an de regim:
  • anticorpi antigliadină: 2,8 de la 31,1 (<18, mg/L)
  • anticorpi antitransglutaminază: 1,556 de la 54,46 (<5, U/mL)

vineri, noiembrie 27, 2009

Ne-pîine

N-are cum să-ţi iasă de fiecare dată...
Am vrut să-mi fac o pîine, dar, ce să vezi, nu mai aveam nici făină de orez, nici făină de soia, ca să pot aplica reţeta pe care am mai încercat-o. În schimb aveam făinuri de mei, hrişcă şi năut şi amidon de porumb. Am adăugat amidon de porumb, fulgi de cartofi, două banane, un ou, o cană de lapte, apă, sare şi un plic de praf de copt. Totul a intrat la cuptor pentru ceva mai mult de o oră.
Do not try this at home ...

joi, octombrie 29, 2009

Cremă de zahăr ars

Mai intru din cînd în cînd prin cîte-o cofetărie, pentru copil şi pentru nevastă, şi am astfel ocazia să-mi încerc puterea şi consecvenţa. La întrebarea dacă au vreo prăjitură fără făină, răspunsul este invaribil că nu. Însă pe la food-court-urile din malluri se mai întîmplă să mai găsesc mere coapte sau cremă de zahăr ars (odată mi-au zis că e cu făină, a doua oară mi-au zis că e cu amidon). Şi pe la hipermarket-uri mai găsesc uneori cremă de zahăr ars, şi de vreo două ori am luat tot ce mai aveau.
Dacă stai să citeşti reţeta de cremă de zahăr ars din cartea Sandei Marin te apucă disperarea, e foarte complicată: bain-marie, diverse etape de lucru, artificii şi trîmbiţe. Pe net găseşti tot aşa, reţete cu gelatină, cu nu-ştiu-cît timp la nu-ştiu-ce temperatură. Blah ...
Tot de pe net, dar nu mai ţin minte de unde, am luat o reţetă foarte simplă şi la fel de gustoasă ca ce am cumpărat.

3 linguri de zahăr se pun la topit pe aragaz, la foc mic, într-un vas de sticlă termorezistent şi, cînd s-a topit, se învîrte vasul pentru ca zahărul să ungă pereţii cît mai sus (nu uitaţi de mănuşi!). 6 ouă, o cană de zahăr şi 1 litru de lapte se amestecă la mixer/robot. Amestecul se toarnă în vasul caramelizat - însă numai după ce s-a răcit. Se bagă în cuptor la foc mediu spre mic timp de 30 minute. Cînd e în cuptor, crema o să pară că nu e legată, însă cînd se răceşte iese numai bună.
10 minute înainte de cuptor, 30 minute în cuptor şi ... prea mult timp pînă se răceşte şi prea puţin timp pînă se termină.