Împreună cu alte două echipe cu care am lucrat pe un proiect, s-a organizat o petrecere. A fost o petrecere puţin mai deosebită, la început a fost la nu-ştiu-cine acasă, apoi a fost la o crîşmă, apoi din nou acasă la ăla. Ştiţi voi, genul de petrecere de la care nu-ţi mai aduci aminte decît începutul şi apoi cîteva fragmente disparate.Mîncarea nu a fost cumpărată sau adusă sau gătită la restaurant, ci cîţiva dintre particianţii - mai bine zis participantele la petrecere au gătit cîte ceva şi au scos pe masă, rînd pe rînd, bucatele. Gătit e cam mult spus, de fapt erau scoase platourile din frigider sau din cuptorul cu microunde.
Prima ofertă pe care-o ţin minte a fost o chestie cu paste şi cu legume crude, un fel de salată; m-am interesat de tipul pastelor, nu erau ok, aşa că am zis pas. Surprinzător, aveam şi eu un castron asemănător, tot în stilul salatelor cu paste, dar era cu paste de porumb. Am ciugulit ceva de pe acolo, în timp ce gospodinele tot scoteau la iveală alte şi alte merinde - nici nu mai ţin minte ce am mîncat şi ce nu.
La un moment dat, tot îmbucînd, dau de un gust extraordinar de bun, ceva ce nu am mai simţit de mult timp. Insist, iau mai mult, înfulec tot mai abitir, şi parcă începe să mi se ia ceaţa de pe ochi, suficient cît să văd ce mîncare e aşa gustoasă: lapte cu pîine.
După care m-am trezit.
