marți, martie 03, 2009

Tort cu mere întregi

Cu o anumită ocazie aniversară, am fost pus din nou la încercare în măiestria-mi de bucătar. Şi iată ce-a ieşit. Nu l-am acoperit cu frişcă şi nici n-am pus lumînări în el, aşa că aspectul nu e de Oscar, dar gustul... mmm... sublim. Mai presus de toate, impactul asupra celorlalţi, care nici nu auziseră de gluten pînă le-am zis eu, a fost puternic pozitiv.
Nu am urmat cantităţile, am făcut totul ochiometric, şi ce e scris mai jos larg apreciat. Faceţi şi voi la fel. Tortul meu oricum a fost cam mic.

0. Forma de tort se unge cu un pic de unt, deşi poate ar fi ieşit mai bine dacă foloseam hîrtie de copt. Eu am folosit un vas de sticlă termorezistentă, nu am o formă specială de tort.
1. Pentru caramel, se pun într-un ibric 4 linguri de zahăr şi cîteva picături de apă şi se pun pe foc, amestecînd continuu, pînă la consistenţa de lavă topită. Se toarnă în forma de tort în strat uniform.
2. Se curăţă merele (eu am avut nevoie de 6) şi se mănîncă cojile :) Nu am unealtă de scos cotorul, aşa că am tăiat merele în două pe înălţime şi am scos cotorul scobind cu un cuţit subţire. Merele se aşează în vas unul lîngă celălalt, peste caramel, iar printre ele se pun bucăţi de mere tăiate, ca să nu rămînă spaţii libere mari. În locul cotorului se pun o linguriţă de gem (eu am avut de prune), o bucăţică de miez de nucă şi un cubuleţ mic de unt (1 cm). Se presară generos zahăr peste mere, şi totul merge la cuptor în timp ce se pregăteşte partea a treia.
3. Gălbenuşurile de la 3 ouă se amestecă cu 4 linguri de zahăr. Nu am avut răbdare să amestec pînă la dizolvarea zahărului. Se pune jumătate de cană de făină de orez (nu am rezistat tentaţiei şi-am pus şi un pic de făină de soia), un strop de sare şi o jumătate de plic de praf de copt. Eu am pus şi cîteva stafide. Se bat spumă albuşurile şi se adaugă în aluat, se amestecă cu grijă să nu sară peste tot.
4. Între timp merele ar trebui să fie înmuiate, dar nu de tot. Se scoate tava din cuptor, se adaugă aluatul, la modul ideal ar trebui ca aluatul să ajungă exact cît să acopere de tot merele. Se bagă din nou la cuptor pentru 40 minute. Siropul curs din mere o să bolborosească sub stratul de aluat, dar e normal.
5. Atenţie la răsturnarea tortului, merele s-ar putea să dorească să o apuce în altă parte decît blatul. La modul ideal trebuie acoperit cu frişcă, mai concret un plic de frişcă Dr.Oetker şi lapte. Voisem să fac o budincă dintr-un plic, dar am avut altceva de făcut aşa că am renunţat, l-am lăsat nature.
Reţeta după care m-am inspirat (are şi poze şi comentarii): http://www.reteteculinare.ro/forum/discutii/tort_de_mere_intregi-1638/

Un comentariu: